Cu burgeri și limonada, la Street Food Cluj-Napoca!
Cu mic, cu mare, cu burgeri, cu limonadă, am mers în jungla bunătăților din toate colțurile lumii, sau dupa cum i se mai spune printre localnici, Street Food Festival!
Începând cu 5 și până în 8 iulie, am pus pe foc burgeri zemoși, în cea mai pufoasă chiflă, pentru cei pofticioși și curioși. De la demonstrații culinare susținute de însuși Chef Antonio Passareli, lansarea cărții impresionante a lui Chef FOA și până la zonele colorate dedicate unei sieste cum se cuvine, petrecerea mâncării a reușit să adune peste 140.000 de participanți.
Cu un număr impresionant de 65 de vendori cu mancăruri atât pentru carnivorii convinși, cât și pentru vegetariani dar și vegani, festivalul și-a pus bine șorțul la brâu și nu te-a lăsat să te plictisesti un singur moment. Cinema în aer liber, muzica live care să te acompanieze când mănânci un Transylvanian Porchetta, fericire și zumzetul mulțimii.
Iar dacă anul acesta nu ai reușit să vii să ne gusti preparatele despre care încă se zvonește că șușotește lumea cu poftă, stai fără griji, ne găsești și următoarea ediție!