Supă cremă de fasole albă

 

Gerul de afară se topește în căldura unui bol cu supă fierbinte, iar această rețetă modernizată și adaptată momentelor grăbite din viața de zi cu zi, este licoarea magică de care ai nevoie pentru orice aventură ce te așteaptă.
Acum trecută prin câteva mici schimbări, puțin unt și la final chiar și un mixer de mână, această cremă de fasole albă își păstrează din esența aromelor inconfundabile, dar o aduce direct într-o farfurie modernă!
Iar așa reușești să aduci ani de tradiție și savoare, combinate cu un strop de ceva nou, prin mâinile proprii.
Mâini ce au fost ghidate în explorarea tărâmului culinar ani la rând de către perechi mult mai dibace, mâini joviale și iscusite.
Umbra bunicii, a mamei, îți dirijează dansul în joaca gătitului, iar sfaturi vechi precum degustatul vital, învățat de la bunica când încă observai totul pe vârfuri de copil mic, tăiatul cepei cu mișcări atente, după cele văzute în bucătăria mamei, se împletesc cu aromele noi de microplante de măcriș roșu.
O simfonie ce merită de fiecare dată un bis, un bol în plus și cel puțin o persoană căruia să îi povestești.
Pentru că tot ce se naște din dorința de a crea ceva nou, este întotdeauna o cale pe care Homegarden o va încuraja și susține mereu!