Când erai mică și erai chemată acasă, mama strigându-ți numele cu glas subțire dar ferm, picioarele începeau a ți se îndrepta spre casă aproape în mod mecanic, mici nori de praf ridicându-se în urma ta.

Inima îți zvâcnea cu poftă, în acordurile nu prea melodioase ale stomacului tău în timp ce pășeai în tărâmul poftelor: bucătăria. Iar deodată, toate simțurile ți se trezeau la viață, într-o armonie delicioasă.

Întâi ajungea la tine mirosul de praf de copt, dulce și lipicios, dar mereu binevenit. Apoi începea simfonia pe care îți plăcea să o numești “Oare ce mai gătește mama astăzi?”. Auzeai tigăi mișcându-se, ușa cuptorului deschizându-se și emoția nerăbdării te cuprindea în îmbrățișarea ei familiară.

Degetele apucau lacome ștrudelul aburind cu mere, parcă neștiind cum să apuce cât mai mult deodată. Iar apoi, marele moment, testul gustului! Crustă crocantă, înveliș pufos, interior atât de bun încât instinctiv ochii ți se închideau, parcă pentru a savura momentul mai pe îndelete.

Mâinile mamei îți mai aduceau mereu porția doi (și chiar și trei dacă o rugai extra dulce) iar ștrudelul ei faimos de mere a rămas imprimat în mintea ta drept desertul perfect. Desertul cu gust veșnic dulce. Gustul Homegarden, de acasă.