Când erai mică, o recunoașteai dupa mâini. Ale ei erau mâinile noduroase dar calde, care îți aduceau cele mai multe prăjituri de Crăciun, chiar și când ochii mamei te urmăreau ca un vultur.
Ale ei erau mâinile care îți încălzeau a doua porție de friptură, deși jurai mereu pe roșu ca nu mai poți (dar cumva mereu puteai). Mâinile ei erau cele care făceau acea supă-minune, care te putea lecui de cea mai cruntă și încăpățânată răceală, iar tot aceleași mâini blânde te-au introdus în lumea mirodeniilor.
Acum când prepari polenta cu gogoșari și antricot de vită, un zâmbet îți înflorește timid în colțul gurii.
Pentru că acum e rândul tău să gătești pentru ea, e momentul să aduni cu ambele mâini toate micile trucuri și sfaturi pe care le-ai primit de-a lungul anilor de copilărie, adolescență iar acum maturitate, în cea mai delicioasă masă. Iar când îi aduci în final farfuria aburindă, aceleași mâini, ale bunicii, te cuprind cu drag și nerăbdare.