Sos de ciuperci și ruladă din piept de pui cu jambon

Timp de preparare: 30 min

Secretul reușitei în bucătărie stă în grija pentru cei care gătești și bucuria de a crea ceva nou și distractiv. Câteodată rezultatul e un singur preparat, dar ce facem când trebuie să ne iasă o combinație de elemente?
Haideți să vedem.
Rulada:
Fasonăm pieptul de pui apoi îl batem subțire și îl condimentăm. Așezăm cu grijă în mijloc ciupercile, morcovii și îl rulăm împreună cu jambonul. Îl băgăm la cuptor timp de 25 min la 180℃.
Ingrediente
jambon, 50 g
piept de pui, 200 g
ciuperci tăiate, 100 g
morcov, 50 g
sare
piper

Sosul de ciuperci:
Pentru început, se curăță și șe spală bine legumele: ceapa, usturoiul și mărarul. Se sotează apoi într-o tigaie, împreună cu ciupercile. Când prind culoare, adăugăm smântâna dulce cu sosul de soia și cel sweet chilli și lăsăm la fiert până când compoziția se îngroașă. La final, când sosul capătă o textură cremoasă, îl condimentăm cu sare și piper, după gust.
Ingrediente
ciuperci tăiate, 700 ml
smântână dulce, 500 ml
ceapă albă, 150 g
usturoi, 50 g
unt, 100 g
sos de soia, 10-15 ml
sos sweet chilly, 100 ml
amestec de ciuperci uscate, 10 g
o legătură de mărar
sare
piper
V-am oferit îndrumarea, magia o adăugați voi. Spor la gătit!

Categories